Satul bunicii. Gustul care mă duce înapoi

Există gusturi care nu mă duc la o anumită mâncare, ci la o vară întreagă. La un loc, la o curte, la oamenii care erau acolo. Pentru mine, locul acesta este Luna, satul bunicii.

Verile copilăriei mele aveau alte repere decât calendarul. Mă urcam în cireș și cântam. Mă scăldam în Arieș, convinsă că ziua e suficient de lungă pentru tot ce avem de făcut. Ieșeam la înghețată pe Forțaț’. Nu ne trebuia mare lucru ca să facem dintr-o după-amiază o aventură.

Unele aventuri le organizam chiar noi. De exemplu, expedițiile în cimitir, noaptea, cu prietenii. O idee excelentă cât era încă lumină și ceva mai discutabilă după ce se întuneca. Curajul nostru avea, uneori, limite foarte precise.

În amintirile mele, Luna nu este o imagine nemișcată, de pus într-o ramă. Este un sat plin de sunete, de drumuri făcute de zeci de ori, de oameni, de zile care se prelungeau până nu mai voiam să intrăm în casă. Este libertatea aceea pe care o înțelegi cu adevărat abia după ce ai crescut.

Gustul are o memorie a lui

Mâncarea face ceva ce fotografiile nu reușesc întotdeauna: aduce înapoi, dintr-odată, un loc întreg. Un miros de aluat copt, o zamă acrișoară, o lingură de mâncare simplă pot deschide mai repede decât orice poveste ușa unei veri din copilărie.

Astăzi gătesc altfel. Cântăresc ingredientele, notez timpii, încerc să înțeleg de ce funcționează o rețetă și cum o pot reproduce. Îmi place precizia. Totuși, știu că în bucătăriile bunicilor multe lucruri se măsurau în pumni, în căni, în «cât cuprinde» și, mai ales, după ochi.

Cartea Povești și bucate de la Luna m-a făcut să mă opresc la denumiri pe care nu vreau să le pierdem: zamă de măcriș, tăiețuri în moare, urechiuși, rețeșe, găluște cu păsat. În spatele lor sunt ingrediente obișnuite, anotimpuri, obiceiuri și mâini care au gătit fără să se gândească vreodată la un site de rețete.

Din satul bunicii, în caietul meu

Am ales să aduc aceste preparate și în După gust. Păstrez numele lor și menționez cartea din care m-am inspirat. Unde rețeta veche nu dă gramaje sau temperaturi, spun asta limpede. Adaptările moderne, inclusiv cele pentru Thermomix, trebuie încercate înainte să le pot numi rețete testate de mine.

Nu încerc să reconstruiesc exact mesele de atunci. Nici nu cred că aș putea. Vreau doar să las loc în bucătăria mea unor gusturi care au venit de departe și care spun mai mult decât lista lor de ingrediente.

Cireșul, Arieșul, înghețata de pe Forțaț’ și expedițiile noastre nocturne nu încap într-o rețetă. Dar, de fiecare dată când un gust îmi aduce aminte de ele, mă întorc puțin la Luna.

O parte din copilărie rămâne, se pare, în felul în care ne amintim mâncarea.

Gustul nu păstrează doar rețeta. Păstrează și locul din care vine.

Descoperă rețetele inspirate din Povești și bucate de la Luna.